Nu striga la mine

Nu striga la mine!

Spectacolul ne prezintă o idilică poveste de dragoste dintre doi  tineri din familii social vulnerabile. Dragostea lor va evolua și va

cunoaște diverse ipostaze – de la dragoste puerilă, infantilă dintre doi copii se va ajunge la o dragoste matură, desăvîrșită într-un cuplu.

Asistăm la scene de un dramatism impesionant. În tînăra familie, tinerii încep să fie dominați de rutină, astfel certurile, strigătele, furia, pe care le-au cunoscut în familiile lor și care le-au distrus copilăria, par sa le destrame și fericirea lor.

Cei doi reușesc să treacă peste momentele de criză, iar spectatorii vor avea parte de un happy end.

Prin intermediul metaforelor-simbol, spectacolul sugerează ciclul existențial al omului, valorile existenței umane – dragostea,

frumusețea și bunătatea sufletească, aspirația spre sublim.

 

Regia: Ianoș Petrașcu

Muzica: Yann Tiersen

Sunet: Ana Bidiac

Lumini: Oleg Mardari

Distributia: Nicu Țurcanu – El

                   Vera Țurcanu – Ea

Spectacolul se va juca Vineri, 6 aprilie  la Academia de Muzică,Teatru şi Arte Plastice, orele 22:00 și este ultimul reprezentant al AMTAP-ului la secțiunea Teatru.

 

Anunțuri

Un gând despre „Nu striga la mine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s