Al III-lea război mondial

 Iașii de data aceasta nu vor fi în ”carnaval”, ci în festival. Anul trecut studenții Universității de Arte George Enescu  au venit cu un spectacol de teatru de  umbre, Geneze, și spectacolul O SCRISOARE PIERDUTĂ după Ion Luca Caragiale, într-o abordare păpuşărească a piesei.

În ediția curentă a festivalului va veni doar o trupă de actori, dar cu un spectacol tulburător despre viață, moarte și război.

Universitatea de Arte George Enescu

Iaşi, România

 

Activitatea şcolii ieşene de Teatru se desfăşoară începând din anul 1990 într-o formulă reorganizată, care promovează următoarele domenii de studiu şi specializare: Actorie, Actorie – păpuşi – marionete, Jurnalism teatral.

Studiul Teatrului, ca artă de sinteză, s-a dezvoltat de-a lungul timpului, la Iaşi, ca o imperioasă nevoie de afirmare a unui domeniu de creaţie cu mare impact social, într-o zonă a ţării implicată profund în procesul de emancipare şi modernizare.In aceeasi masura se constituie intr-un emitator al culturii, militând pentru protejarea, păstrarea si promovarea creaţiei artistice românesti, cultivarea si dezvoltarea gustului pentru frumos si pentru o creaţie autentică.

Al III-lea război mondial

(adaptare de Mihaela Werner dupa Comando către moarte  )

Alfonso Sastre

Într-o lume în care suntem din ce în ce mai mulţi, ne simţim din ce în ce mai singuri şi căutăm tot mai des alianţe împotriva aproapelui nostru. Ce s-ar întâmpla dacă mâine ar veni mult “ aşteptatul “ război mondial ? Ce-ar fi în mintea şi-n sufletul unor “ bărbaţi păcătoşi” ce-au fost trimişi să-nfrunte moartea cu degetul ? Oare mai există patriotism? Mai există onoare atunci când de-a lungul vieţii tale ai comis nişte fapte oribile ? Ar putea răsări curajul acolo unde n-a existat niciodată ? Există viaţă după război ? Această piesă caută răspunsuri la toate aceste întrebări. Şase “condamnaţi la moarte”, aşa cum îi numeşte Sastre, îşi creează sfârşitul lumii, cu slăbiciuni, cu crime, cu dezertări, cu minciuni, cu tot cei mai rău între oameni. Dar cum omul este “judecător al tuturor lucrurilor, imbecil vierme de pământ; depozitar al adevărului; îngrămădire de incertitudine şi de eroare; mărire şi lepădătură a universului.”  ( B . Pascal ) reuşeşte să se salveze, găseşte în el aceea forţă salvatoare – speranţa.

Regie: Conf. univ. dr. Mihaela Werner

Distribuția:

Ionuţ Cornilă– caporal Goban

George Cocoş– soldat Andres Jacob

Alexandru Amarghioalei- soldat Pedro Recke

Daniel Chirilă– soldat Adolfo Lavin

Andrei Sava– soldat Javier Gadda

Alexandru Iuraşcu – Luis Foz

Scenografie: coordonare Conf. univ. dr. Mihaela Werner

Muzica: coordonare Conf. univ. dr. Mihaela Werner

Spectacolul se va juca joi, 5 aprilie, la  Teatrul Naţional Mihai Eminescu, orele 15:00

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s