Marcel Iureș la Actul I, Scena 1

Invitatul de aseară a  Actului I, Scena 1 a fost actorul Marcel Iureș.

Marcel Iureș este  și membru fondator al Teatrului Act, primul teatru independent, de proiecte, din România,  producător de spectacole, coproducător și scena gazdă, respectiv promotor de acțiuni culturale. Astfel Teatrul Act gazduiește lansări de carte, de numere ale revistelor culturale, emisiuni radiofonice, întalniri pe teme sociale, întalniri cu personalitați ale vieții culturale naționale si internaționale, ateliere de creație, pe diverse teme,  oferindu-și  spatiul pentru orice exercițiu de cultura bine intenționat și de calitate.

In afara de sala de spectacole, ACT a amenajat și Sala de Lectura care este ceainarie, biblioteca si spațiu pentru evenimente culturale.

În Moldova nici pomină de asemnea spații. La Teatrul Național spațiul este oferit cazionourilor dar nu sălilor de lectură și tinerilor creatori de teatru. Dar să revenim.

Master classul, și de data acesta a fost moderat de Cătălin Ștefănescu și s-a desfășurat după aceiași schemă cu o sălă arhiplină, de stăteau studenții și pe pereți.

Cătălin Ștefănescu- C.Ș.

Marcel Iureș- M.I.

Studenți- S.

C.Ș  –   Ai învățat în școală după un sistem?

M.I. –  Nu.  Am fost student la Marin Moraru unde lucram cîte 6 ore pe zi fără pauză, după care mai mergeam pe la el pe acasă la o țigară, și-apoi pe la cîrciume. Se formase un soi de realție ombelicală dintre student și regizor. Aveam o relație profesională cu toate departamentele de mijloace tehnice: două ore de vorbire scenică, de canto, multe.  Era un singur Scop: ca să ne fie ușor în viață, în viața profesională. Eu am făcut parte din generația aia care încă mai spărgeau universitatea pentru ca să intrăm să învățăm noaptea. Eram un fel de hippy.

Eram într-un proces de însoțire, discutînd, făcînd lucruri, nu teoretizînd. Ideea de colocviu face rău artei actorului. Nu spun că trebuie de-o eliminat, dar trebuie de-o făcut din mers.

Și am mai rămas cu împrumuturi pe viață de la profesori. Mă trezesc uneorii că aprind țigara sau mă așez pe scaun ca Marin Moraru, da.

C.Ș. –  Un actor tînăr și foarte, dar foarte talentat, trebuie să știe ce s-a făcut înainte?

M.I.  – Da, este esențial. Actorul trebuie să antreneze instrumentul care este corpul și creierul. *Aici d-nul Iureș a povestit despre experiența lui cu spectacolul Richard al II-lea, asupra căruia s-a documentat foarte minuțios, a văzut toate producțiile teatrale posibile și imposibile și a și mai tradus piesa din nou*

C.Ș.  –  Se poate fura meseria?

M.I.  –  E baza. Ideiile zboară ca fluturii la lampă și ții alegi cum vrei tu. Deja cum o materializezi? Aici vine greul, ce formă-i dai, asta-i cel mai important.

C.Ș.  –  Tragi la Public?

M.I.  – Am fost învinuit, dar nu fac la public, serios.Nu poți face lucrul ăsta decît cu riscuri enorme. Publicul vine la spectacol în cap cu diferite programe de televiziune de genul În Puii Mei sau … și așteptă să le dai, dar eu mă țin de ale mele. În teatru e o formă de transfer, o bucurie de-a fi acolo, de-a fi înăuntrul lui. În spectacolul Absolut îmi permit să improvizez, dar în limita povestei, nu întrec granița doar ca să trag la public.

C.Ș.  –  Ce înseamnă ”maxim” ca actor?

* aici d-nul Iureș își aduce aminte de marea actrița Gina Patrichi, care susținea că un mare actor trebuie să poată juca un rol la fel chiar și de 500/600/sau 700 de ori*

M.I.–  Și eu sunt iversul chestiunii. Nu pornești în fiecare seară din aceleași resorturi, matematic e imposibil. Nu pot juca în același fel de fiecare dată. Am jucat de 580 de ori Menajeria de sticlă și niciodată la fel.

C.Ș.  –   Ce crezi despre jocul tău?

M.I.  –  Voi sunteți ca o oglindă. Eu am fost educat că trebuie să joc la maxim, indiferent de cîți oameni sunt în sală, indiferent din ce categorie socială fac parte și cîți din ei înțeleg, în speranța că fiacre din ei se va duce cu ceva acasă. Ca să ajungă la spectacor 36”6 grade celsius,  tu trebuie să fii la 3000 de grade.

C.Ș.  –   Citez- Să nu stai acolo unde e vrăjmășie și e rău

M.I.  –  Liviu  Ciulei îmi spunea: pleacă de acolo că-ți faci rău. E conjugală meseria asta. Ai nevoie de comunicare, de parteneri. Nu stați și vă strîngeți de gît. E pentru nimic, e pentru Hecuba, cum spunea Hamlet

Nu ne luptăm unuii cu alții penrtu că noi alergăm după niște himere. Actorii nu se urăsc. Dacă ați pornit împreună, tre să mergeți împreună. Nu există trădare, așa am fost educat.

S.-    V-au ajutat întîlnirile cu oamenii mari de teatru?

M.I.  –   E viață curată. Astea-s șanse, beneficiu, dar e multă muncă la mijloc.

S.-    Ca om sunteți mulțumit bănește?

M.I.-   La teatru e groază rău. Teatrul Act e un teatru privat. O fundație care are un obiectivv: să ofere un spațiu. N-are buget, subvenții, are cîțiva prieteni, mă are pe mine și-atît. Joc 10-20 de reprezentații ca să pot să plătesc cei 5 angajați din teatru. Eu nu iau bani, nu primesc onorar după spectacole. Dacă am fi avut o sală cu 50-60 de locuri în plus cred că era să ne descurcăm un pic mai bine pentru că spectatorul încă mai vine la Teatrul Act. Am vrut să mai fac o sală de genul ăsta, dar m-am oprit. Nu o poți clona.

S.  –    Care sunt spaimele lui Marcel Iureș?

M.I.  –     Sînt foarte sperios. Sunt mereu pe stres, oboseala, nefericirea, depresia asta continuă…e din cauza vieții. Actorul este o plantă destul de sensibilă și punctul lui slab e în aceea că el n-are bani, n-are susținere din partea politicienilor. Tre să faci față. Sigur că mi-e frică, pentru mine, pentru familie, pentru tineret. Eu sunt un nimeni în propria mea țară, nu mă știu decît oamenii care frămîntă în jurul acestei arte, dar eu nu am nici o putere aici, nu pot schimba nimic la mine-n țară. Noi avem nevoie de protecție minimă. Trebuie să simți România în spatele tău, dar asta nu se va întîmpla niciodată.

Alexandru Darie la Actul I, Scena 1

În cadrul Festivalului a Școlilor de Teatru Actul I, Scena 1, pe lîngă spectacolele propriu zise, se organizează și master classuri, sau ateliere de creație, cum le mai spunem noi, în care sunt invitate mari personalități ale teatrului românesc. Atelierele sunt moderate de Cătălin Ștefănescu, jurnalist, realizator și gazdă a programului Garantat 100% de la TVR, membru al Asociației internaționale a criticilor de teatru etc. după care urmează o sesiune de Întrebări/Răspunsuri.

Invitatul din această seară (27.06.12) a fost regizorul Alexandru Darie,directorul Teatrului Bulandra din București, fost  președinte a  Uniunii Teatrelor din Europa,

Preț de 2 ore, marele regizor a răspuns la întrebările oferite de Cătălin Ștefănescu și de publicul prezent la master-class, în mare parte actori, fără să lase măcar pe cineva să dea semne de oboseală, în pofida orei tîrzii. Au fost două ore în care schimbul de energie a fost foarte constructiv. Te îndrăgostești fără să vrei.

Aici am încercat să reconstuiesc, parțial, dialogul pe care la avut d-nul Darie cu publicul prezent în sală, în care, sper, că am surprins momentele cele mai importante, cu toate că am omis exemplele pe care le aducea regizorul din experiența proprie și glumele de un umor fin, care nu am reușit să le notez din cauza rîsului, cred. ok

Cătălin Ștefănescu- C.Ș.

Alexandru Darie- AL.D.

Student- St.

C. Ș –  Care este calea cinstită de-a pătrunde la Bulandra?

Al. D. – Audiția pe rol. Înțelegi, Teatrul Bulandra este un teatru cam ciufut (cu toane)

Mai există și problema administrativă. Legea care nu permite angajări în teatru.

Mai există și problema comunicării între directorii de teatru și instituțiile de învățămînt

Dar mai este și-o chestie de noroc, iar singura modalitate ca norocul să vină la tine este ca să lucrezi, oriunde. Chiar și lucrul acasă este foarte important, să faci ore de dicție individuale, dexemplu.

Ar fi bine ca un grup de actori să se stîngă în jurul unui regizor și să mergă undeva să lucreze, în provincie, oriunde.

C. Ș. –  Cum trebuie să mergă un actor la audiție?

Al. D. –  În primul rînd un actor tre să aibă un repertoriu de audiție, un repertoriu viu. Să nu vină cu poezia sau fabula cu care a intrat la admitere.

Cînd vezi un actor, important e ca el să fie sincer. E vorba de adevăr a ceea ce vrea el să transmită. Să comunice ceva, emoție, mesaj etc

Tre să existe o chimie între regizor și actor în momentul audiției. Aceasta e indispensabilă în procesul premergător de lucru

Nu polivalența e interesantă ci sinceritatea și mijloacele interioare, ca să înțelegi ce vrea de la tine regizorul. Dacă nu înțelegi, faci ce ți se spune. Crizele actorilor sunt strigăte de ajutor, dar sunt regizori care nu pot ajuta. Ceea ce e important este încrederea și deschiderea din partea ambelor părți.

*Aici regizorul a povestit un caz despre Amza Pellea, care-și punea studenții la ore să se dezbrace goi și făceau studiile de actorie așa dezbrăcați, pentru ca aceștia să înceapă să aibă încredere unii în alții, să lucreze deschis*

Menirea unui regizor este de-a dispare din operă. Spectacolul tre să pară că s-a născut în acel moment, iar actorul trebuie, în scenă, să se transforme în altcineva

S.-  Dacă sunt pus în situația de-a lucra cu un regizor mic, pe un text neinteresant într-o atmosferă sinistră?

Al. D. –  Mai bine ai curaj să spui NU

S. –  Cum face-ți cu un actor care nu-și stie partitura, și inventează textul lui?

Al. D.-  Acest lucru nu se acceptă, e amatorism. Un regizor bun nu lasă lucrurile așa. A nu ști textul numai de aia că tu ești bun e începutul sfîrșitului pentru cariera ta. Teatrul este 90% logică, matematică unde o replică se naște din altă replică, iar 10% e inspirație.

C. Ș. –  Cu fel de marfă umană ți-ar place să te întîlnești?

Al. D. –  În România absolvă 400 de actori pe an, tre să ai mare noroc.

Vreau ca actoricește să aibă toate mijloacele acestei arte. Să aibă un corp cu care să poată face multe, o voce, o tehnică a vorbirii, o dicție bună, să știe să asculte, să aibă calitatea relaxării, să știe cum să stee în picioare- să fie viu, să se vadă lucrul individual în spate. Teatrul lucrează cu energii, iar actorul tre să știe să le mînuiască. Dacă nu ar fi schimbul acesta, ne-am plictisi. Există o știință a provocării în actor a unor răspunsuri care poate să facă minuni.

S.-  Preferați actorii care se preocupă de nivelul lor de cultură generală, sau de perfecționarea mijloacelor de expresie?

Al. D. –  Ambele segmente sunt importante. Un actor bun poate scoate din orice informație utilă pentru creșterea lui profesională. Trebuie neapărat să aibă cultură generală.

S. –  În cîteva cuvinte despre teatrul românesc în contextul european?

Al. D. –  E bun, încă se menține la un nivel bun, dar există o problemă: lipsa tinerilor actori și regizori care să lucreze. Trebuie să lucrați împreună, să creați o companie independentă, de exemplu, cum a făcut-o Declan Donnellan care a început de la nimic împreună cu un prieten scenograf. Să nu vă fie frică să începeți de la nimic.

S. –  Care este posibilitatea unui regizor tînăr să monteze într-un teatru Mare?

Al. D. –  Trebuie să lucreze. În cv-ul lui nu tre să figureze doar spectacolul lui de diplomă. Trebuie să faci ceva, sau să vii cu ceva, înainte de-a înainta o asemenea cerere.

Teatrul este de-a face împreună. Nu e o chestie egoistă. Cu cît depinde-ți mai puțin de sistemul administrativ din țară, cu atît veți fi mai liberi în creație.

Emil Gaju –  Cîteva lucruri esențiale pentru d-voastră

Al. D.-   Sunt 3 lucruri:

1-      Sinceritatea față de meserie

2-      Studiul asupra mijloacelor actoricești

3-      Modestia. Actorii buni întotdeuna au fost modești.

S.-   Cum e să lucrezi cu actori talentați, dar complicați?

Al. D. –  Ne despărțim…teatrul ca și circul, ca și dansul, se face în echipă, dar nu într-o echipă de soliști. Cei mai buni muzicanți sunt cei care pot cînta într-o orchestră. Nu întotdeuna cei mai buni soliști au putut asta. Nu uitați de munca cu sine însăși și trebuie de tras cu dinții din noi, de-a putea scoate ce e mai bun.

 

Rusanda

AMTAP-ul în festival

Dacă primăvara festivalul a fost în AMTAP, vara, Amtap-ul e în festival. Începînd cu spectacolele  anului III și anul VI ATC, pînă la producțiile teatrale unde sunt implicați și masteranzii,  s-au aventurat în peregrinări festivaliere europene. Deci, între  23 și 26 mai, spectacolul  Sexul femeiei –ca un cîmp de luptă în Bosnia de Matei Vișniec, în regia Gheorginei Todorov, a participat la Festivalul International Studentesc de Teatru,  Film si Fotografie Hyperion Stud Fest 2012 din București. Protagonistele, Mariana Bratu și Tatiana Nabieva, sunt absolvente ATC, promoția 2012, coordonator Emil Gaju. În competitie sau aflat spectacolele studentilor din anii terminali, precum si ai masteranzilor de la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC), Universitatea Spiru Haret, Universitatea Hyperion si Academia de Teatru si Muzica  din Chisinau, Republica Moldova. Mă bucur să vă anunț că premiul pentru Cel mai bun rol femenin central a fost adjudecat de Mariana Bratu pentru rolul lui Kate din spectacolul menționat mai sus.

Festivalul Internaţional de Teatru pentru Tineret Grigore Vasiliu Birlic Ediţia a II-a care s-a desfășurat între  28 mai-3 iunie 2012, în  Fălticeni, jud. Suceava, a  găzduit spectacolul Puștoaica de la Etajul 3 de Mircea M, Ionesco,  în regia coordonatorului de curs Emil Gaju. Un monospectacol care ia adus Ecaterinei  Bozianu diploma pentru Cel mai bun rol dramatic, iar d-ul Emil Gaju a fost distins cu Diplomă de Excelență. În urma acestui festival producătorii acestui spectacol au primit cîteva oferte de a-l juca în mai multe orașe din România.

Spectacolul Lecția de Eugen Ionesco, în regia coordonatorului cursului de actorie an III, Nelly Cozaru, sunt încă în Festivalul International al Scolilor de Teatru Istropolitana Project editia a 19-a, Bratislava, Slovacia. Acesta  nu este numai un festival de teatru, dar si un proiect educațional ce oferă spațiu în care tinerii studenți din lumea teatrului sa se intilnească. Scopul festivalului nu este neaparat de a aduce in fata spectatorilor cele mai bune creatii teatrale, dar, mai degrabă, se pune accent pe interacțiunea dintre studenți, școli, țări și metode, tehnici de predare și instruire actoricească. La ediția acestă participă peste 15 școli de teatru din Europa și Asia.
Sloganul acestei ediții este – Inimile noastre bat pentru teatru.

În perioada 23-30 mai la București e în plină desfășurare prima ediție a Festivalului Școlilor de Teatru Actul I Scena 1. Acest eveniment urmărește să creeze legături puternice între toate Universitățile/ facultățile care compun învățămîntul teatral din România. Este un eveniment dedicat noilor generații și tinerilor care le compun. La Acest festival Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău v-a fi reprezentată de spectacolul Nu stirga la mineunde  scenariul  și regia este semnată de Ianoș Petrașcu. Spectacolul este o coproducție dintre actrița cusului absolvent de actorie, Vera Țurcanu, coordonator Emil Gaju, și actorul masterand anul I Nicolae Țurcanu.

Miercuri, 27 mai, aceștia vor juca în Sala Atelier de la UNATC  și  noi le ținem pumnii.

baftă băieți!

Actul I, Scena 1 vă invită

Nu Striga la Mine

Violența naște violență iar concesia este unica soluție în salvarea unei relații dintre doi oameni. Copii cresc cu ceea ce văd, violență, ură, intoleranță. Ulterior, inconștient, repetă greșelile părinților și cad în plasa rutinară a vieții cotidiene.
Vă invităm la un spectacol care naște speranțe.

Doi actori ne vor transpune în lumea unei perechi unde, în pofida greșelilor pe care le repetă, reușesc să ajungă la un consens.
Nu striga la mine este o producție bazată pe expresie corporală, care vine să ne spună că dragostea poate schimba destine.

Academia de Muzică, Teatru si Arte Plastice, Chişinău
vă invită la spectacolul –

Nu striga la mine!

Scenariul şi regia – Ianoș Petrașcu

ora 15:00 la Sala Atelier, UNATC

Vera Țurcanu

Nicolae Țurcanu

Tineri și Neliniștiți. Forumul Internațional al Tinerilor Creatori de Teatru

foto preluată de pe http://www.locals.md

Forumul Internațional al Tinerilor Creatori de Teatru a adus la Chișinău cele mai bune producții teatrale montate de tinerii regizori din spațiul CSI, țările Baltice și Georgia. Marea majoritate a spectacolelor au venit cu ceva nou dar eu am o deosebită plăcere să vorbesc despre două din ele.

Deci: a fost odată ca niciodată un Boier Neînfricat regizat de Marfa Govritz (Nazarova), Rusia. Nu știu de ce critica crede că acesta este un spectacol și pentru maturi. Eu cred că acest spectacol nu are un public țintă bine definit, este pentru toate categoriile absolut. Fiecare deja îl percepe în felul său. Boierul Neînfricat este o poveste populară rusă preluată de Alexandr Afanasiev pe care rușii îl numesc Grimm al Rusiei. Cred că poveștile populare sunt un material perfect pentru un regizor tînăr și mai ales pentru actorii care încă nu au reușit să se prăfuiască pe băncile teatrului profesionist.

Acțiunea începe cu o scenă de sezătoare, tipic rusească, unde Boierul Neînfricat(Mihail Șklovskii), plictisit de monotonia veții de la țară își atrage partenerii într-un joc, un joc în care să nu  existe reguli. Ei decid mersul jocului, unica condiție este ca acesta să fie cît mai înspăimîntător. Astfel, treptat, în acțiune sunt antrenați Vrăjitori Morți și țărani spînzurați care învie doar noaptea, spiritele necurate, forțele naturii, regi, tîlhari etc.  personaje pe care boierul neînfricat împreună cu Foma(Alexei Mișacov), sluga sa, trebuie să-i stăpînească. La prima vedere totul e foarte simplu. Se lucrează într-o veselie, cu o mulțime de poante regizorale, în stilul a unei commedii dell arte veritabile. Actorii se metamorfozează cu ușurinșă din țărani în tîlhari, din copaci posedați în spiritele tenebrelor și totul pare atît de naiv și toți rîd de situațiile din care personajele principale nu ezită să facă haz de  necaz. Dar jocul treptat începe să ia o altă întorsătură. Boierul Neînfricat a înțeles că el poate să face orice-și dorește, că nu-i sunt puse limite, el știe că dacă va bate din palme se va face ziuă și dacă se va îndîrji, va speria toți dracii. Jocul devine realitate iar realitatea joc.Eroul central este un arhetip al lui Don Juan, în ceea ce ține de atitudinea lui față de cadavre, unul de-a dreptul profanator. Un arhetip al Caligulei, personaj care, odată ajuns la putere, nici diavolii nu au putut să i se împotrivească. Boierul a procedat în cel mai josnic mod cu oamenii care l-au ajutat să ajungă domnitor. Într-un slide -show cinemotografic eroul își îmbrîncește prietenii în lacul cu diavoli- gata, eu nu mai am nevoie de voi.

Dar povestea e poveste atunci cînd eroul negativ e pedepsit pentru faptele sale. Dracii care i s-au supus tot ei l-au și trădat. Trezit din visul jocului, speriat pe moarte, boierul neînfricat s-a transformat automat într-un băiețaș docil care se teme chiar și de umbara sa.

Morala e foarte clară : nu lăsa plictiseala să te domine că ai să ajungi să pățești ca Boierul Neînfricat.

Officiul în regia tinerei beloruse Katsiaryna Averkova, este o comedie în cheie grotescă care a încîntat și, totodată, șocat publicul moldovean.

foto preluată de pe http://www.locals.md

Officiul este o critică dură a sociețății moderne de consum. Este schițată viața acelor șoareci de birou care-și duc existența printre hîrtii inutile, în intrigi și aservitudine. Sunt niște personaje complexate, frustrate, victime ale sistemului în care viețuiesc. Aici fiecare victimă visează să devină tiran și crizele de nervi sunt terorizant îndreptate spre colegii de serviciu. Tot aici apare motivul sartrian din piesa Cu ușile închise: infernul este în ceilalți, iar noi sîntem infernul cuiva. Infernul în care domină teroarea psihologică și nimeni nu mai poate ieși pentru că le e frică. Le e frică de schimbări, de un nou început. Nu-ți rămîne nimic alceva decît să te conformezi și trăiești în teroare.

Spațiul închis este rezolvat scenografic de Elena Igrușa prin claustrarea lui cu registre, mape, dosare, ceea ce face ca actorii să supravețuiască într-un spațiu infim, să se împiedice unul de altul la fiecare al doilea pas, să nu să se suporte fizic, să se pălmuiască, să urle unii la alții. La prima vedere s-ar părea că supravețuiește cel care e mai puternic, dar nimeni nu are nici o valoare cînd ajung să mergă în biroul dictatorului. Se perindă una după alta scene de umor grotesc unde eroii intră pe rînd în biroul șefului și ies de acolo arși, electrocuțați  și cu pumnale în spate. Actorii joacă în diferite registre dictate de situațiile propuse de regizor, într-un tempou dement ce aduce aminte cu unele filme de ale lui Jim Carrey.

Un spectacol la care s-a rîs cu lacrimi de tragedia unei societăți pierdute în registre.

Rusanda

Иллюзии в застрявшем лифте на Молодежном Театральном Форуме

Вчера был такой день, такой день.. в общем написать о нём удалось только сегодня. После традиционного стола ( так не ставшего круглым) молодых критиков, молодые драматурги и режиссеры приятно удивили читками. Настолько приятно, что получились почти спектакли.

К примеру, пьеса с клаустрофобическим названием „Лифт”, вдруг распахнула своё пространство и впустила нас в яркий круговорот отношении двух людей. Застрявшая кабина лифта, как оказалось не без свойств машины времени, закрутила нас в водовороте мыслей, событий и воспоминаний главных героев. Словно собирая пазл, мы выстраивали фрагменты их знакомства, первых симпатий, комплиментов, после чего умело переплетали их с будущими ссорами, упреками, недомолвками. Всё как в жизни, где нет черно-белых тонов или вечного букетно-цветочного периода. Зато есть цветные и радостные, а также темные и тусклые моменты, и те и другие равноценно нужные для общей картины. И как здорово наблюдать их такое разное прошлое, совместное будущее, а после стремительно возвращаться в настоящее, где он только сейчас замечает её глаза.. такого дурацкого, серого цвета.

Итак, всласть накатавшись по этажам воспоминаний,  мы тут же, не считая пятиминутного перерыва, окунаемся с головой в „Иллюзии”, Ивана Вырыпаева.  Вкус сладкой черешни, черные воздушные шары под потолком, большой белый стэнд обтянутый бумагой и две красивые девушки по обе стороны него- всё это режиссёр Сава Чеботарь предлагает нам лишь с одной целью: просто чтобы вы услышали текст. И мы услышали.. лиричного, смешного, совсем другого Ивана Вырыпаева!

Эта история о двух супружеских пар, обычных супружеских пар которые прожили вместе 50 с лишним лет. Все эти 50 с лишним лет они дружили семьями, ходили к друг другу в гости, ездили отдыхать, развлекались и как оказалось позже- любили друг друга. Любовь странная штука и к тому же не бывает невзаимной. И если вы вдруг кого-то полюбили, если вам вдруг показалось что вы кого-то полюбили, а до этого почти всю свою жизнь вы любили совсем другого человека, так вот, если вы вдруг полюбили- проверьте, а не иллюзия ли это? Потому что любовь это всегда взаимность, а если не взаимность, то это уже не любовь.  И пусть в конце всё равно все умрут и циничный вырыпаевский комизм конечно же победит, на душе и во рту всё равно остается сладкое послевкусие спелой черешни.. ведь мёда-то в июне совсем не бывает!

Пы.Сы. Осторожно с шутками и косточками, от них иногда можно и умереть.

Forum atelier

Am prins și eu vremurile cînd în Chișinău se organizau spectacole lectură. Toți actorii erau entuziasmați, aveau repetiții înainte cu o săptămînă de la lectura cu public,  încercau să nu-l citească sec, uneori chiar și se făcea un fel de schiță de spectacol. Acum nu se mai practică lucrul acesta,din cauza lipsei de inițiativă a oamenilor de teatru. Motivul principal e că nimănui nu-i trebuiesc aceste evenimente. Eu, însă,  cred că ele sunt absolut necesare dar făcute într-un alt format. Despre acesta va  trebui să discutăm cu UNITEM-ul, mai ales că ei ne-au promis sustinerea lor. Ultima întilnire de genul acesta a fost la TN Mihai Eminescu unde Luminița Țîcu a organizat lecturarea unei piese contenporane olandeze. De atunci totul e mort și nimic nu se mișcă.

Forumul Internațional al  Tinerilor Creatori de Teatru nu doar avea prevăzut în program simple lecturi de piese. Fiecare tînăr regizor prezent la forum a încercat să transforme simpla lectură pe scăunele  într-o o schiță de pectacol în colaborare cu actorii din mai multe țări. Lecturarea s-a făcut în limba rusă, pe baza  unui text scris de un dramaturg tinăr participant la forum, care a fost inclusă în almanahul Forumul Internațional al tinerilor Creatori de TEAtru:Colecție de Piese.

Actorii, marea majoritate fiind din Moldova, au fost selectați în ziua deschiderii forumului, iar fragmentele au fost lucrate în 4 zile. Fiecare a încercat să fie cît mai creativ, să facă în așa fel încît textul să fie viu și să transmită cît mai exact mesajul autorului. În total s-au schițat 4 piese: Iluziile de I. Vîrîpaev (Rusia), Ascensorul de Natella Osmanlî/Ismail Imamov (Azerbaidjan),  Lecția de Franceză de Nestan Nene Kvinikadze (Georgia) și El a dispărut fără veste de Iaroslava Pulinovici (Rusia). Sau abordat teme ca: singurătatea omului contemporan, incapacitatea  comunicării interumane, imposibilitatea de-a face diferența dintre lumea reală și cea virtuală, relațiile dintre cupluri, efectele revoluției tehnico-științifice, imposibilitatea de-a iubi, mecanizarea omului etc. Lecturile au fost precedate de discuții moderate de regizorul și pedagogul rus de la MHAT, Victor Rîjakov. El și-a fi dorit să se creeze un dialog, dar nu a ieșit decît un monolog foarte incitant în care regizorul își punea problema a ceea ce este dramaturgia contemporană. Pentru el nu e important cum e scris textul ci ceea ce l-a făcut pe autor să scrie acest text, ceea ce l-a motivat să scrie. Ce este o piesă contemporană și în general arta contemporană ne întreabă el? Arta contemporană se preocupă cu problemele actuale ale omului de azi, arta care observă, cercetează și depistează aceste probleme, nu neapărat să dea și soluții, important e să ne arate care sunt consecințele. Lumea din stradă devine obiectul de cercetare a artistului. La fel de importantă este și forma în care este prezentat acest material publicului și cum acesta din urmă îl percepe. Cu aceste probleme tre să se confrunte tinerii creatori de teatru acum.

O problemă la fel de importantă în teatrul de azi, spunea V. Rîjacov, este lipsa comunicării și colaborării dintre regizor, dramaturg și teatrolog. Ei sunt la fel de indispensabili unul altuia, sau ar trebui să fie, ca și dirijorul, corului. Deja nu se mai salută dictatura regizorului în teatru. Teatru este o artă colectivă unde fiecare artist trebuie să vină cu o parte din sine. Trebuie să se lucreze în echipă, teatrul trebie să se transforme într-un laborator în care fiecare participant să fie deschis pentru experiment.

Ceea ce îi lipsește acestui forum, ca, dealtfel, multor festivale internaționale de la noi, sunt Afterparty-urile, sau localurile unde socializarea și comunicarea ar putea continua și înafara programului prestabilit. Dar este prima ediție și li se iartă. Oricum participanții încearcă să interacționeze cît mai mult posibil, încît acel schimb de experiență și de cunoștințe să fie cît mai productiv.

link-uri cu fragmente din spectacolele lectură

 

materialele foto și video au fost preluate de pe http://www.locals.md

Rusanda