Forum atelier

Am prins și eu vremurile cînd în Chișinău se organizau spectacole lectură. Toți actorii erau entuziasmați, aveau repetiții înainte cu o săptămînă de la lectura cu public,  încercau să nu-l citească sec, uneori chiar și se făcea un fel de schiță de spectacol. Acum nu se mai practică lucrul acesta,din cauza lipsei de inițiativă a oamenilor de teatru. Motivul principal e că nimănui nu-i trebuiesc aceste evenimente. Eu, însă,  cred că ele sunt absolut necesare dar făcute într-un alt format. Despre acesta va  trebui să discutăm cu UNITEM-ul, mai ales că ei ne-au promis sustinerea lor. Ultima întilnire de genul acesta a fost la TN Mihai Eminescu unde Luminița Țîcu a organizat lecturarea unei piese contenporane olandeze. De atunci totul e mort și nimic nu se mișcă.

Forumul Internațional al  Tinerilor Creatori de Teatru nu doar avea prevăzut în program simple lecturi de piese. Fiecare tînăr regizor prezent la forum a încercat să transforme simpla lectură pe scăunele  într-o o schiță de pectacol în colaborare cu actorii din mai multe țări. Lecturarea s-a făcut în limba rusă, pe baza  unui text scris de un dramaturg tinăr participant la forum, care a fost inclusă în almanahul Forumul Internațional al tinerilor Creatori de TEAtru:Colecție de Piese.

Actorii, marea majoritate fiind din Moldova, au fost selectați în ziua deschiderii forumului, iar fragmentele au fost lucrate în 4 zile. Fiecare a încercat să fie cît mai creativ, să facă în așa fel încît textul să fie viu și să transmită cît mai exact mesajul autorului. În total s-au schițat 4 piese: Iluziile de I. Vîrîpaev (Rusia), Ascensorul de Natella Osmanlî/Ismail Imamov (Azerbaidjan),  Lecția de Franceză de Nestan Nene Kvinikadze (Georgia) și El a dispărut fără veste de Iaroslava Pulinovici (Rusia). Sau abordat teme ca: singurătatea omului contemporan, incapacitatea  comunicării interumane, imposibilitatea de-a face diferența dintre lumea reală și cea virtuală, relațiile dintre cupluri, efectele revoluției tehnico-științifice, imposibilitatea de-a iubi, mecanizarea omului etc. Lecturile au fost precedate de discuții moderate de regizorul și pedagogul rus de la MHAT, Victor Rîjakov. El și-a fi dorit să se creeze un dialog, dar nu a ieșit decît un monolog foarte incitant în care regizorul își punea problema a ceea ce este dramaturgia contemporană. Pentru el nu e important cum e scris textul ci ceea ce l-a făcut pe autor să scrie acest text, ceea ce l-a motivat să scrie. Ce este o piesă contemporană și în general arta contemporană ne întreabă el? Arta contemporană se preocupă cu problemele actuale ale omului de azi, arta care observă, cercetează și depistează aceste probleme, nu neapărat să dea și soluții, important e să ne arate care sunt consecințele. Lumea din stradă devine obiectul de cercetare a artistului. La fel de importantă este și forma în care este prezentat acest material publicului și cum acesta din urmă îl percepe. Cu aceste probleme tre să se confrunte tinerii creatori de teatru acum.

O problemă la fel de importantă în teatrul de azi, spunea V. Rîjacov, este lipsa comunicării și colaborării dintre regizor, dramaturg și teatrolog. Ei sunt la fel de indispensabili unul altuia, sau ar trebui să fie, ca și dirijorul, corului. Deja nu se mai salută dictatura regizorului în teatru. Teatru este o artă colectivă unde fiecare artist trebuie să vină cu o parte din sine. Trebuie să se lucreze în echipă, teatrul trebie să se transforme într-un laborator în care fiecare participant să fie deschis pentru experiment.

Ceea ce îi lipsește acestui forum, ca, dealtfel, multor festivale internaționale de la noi, sunt Afterparty-urile, sau localurile unde socializarea și comunicarea ar putea continua și înafara programului prestabilit. Dar este prima ediție și li se iartă. Oricum participanții încearcă să interacționeze cît mai mult posibil, încît acel schimb de experiență și de cunoștințe să fie cît mai productiv.

link-uri cu fragmente din spectacolele lectură

 

materialele foto și video au fost preluate de pe http://www.locals.md

Rusanda

Anunțuri

Un gând despre „Forum atelier

  1. Pingback: » Forum atelier Blogu' lu' Sava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s