Centrul de Dramaturgie Contemporană din Republica Moldova (CDC)

Repertoriul pentru luna septembrie

Marţi, 4 septembrie, ora 17.00

1. Conferinţă de presă privind Deschiderea Centrului de Dramaturgie Contemporană

2.  A doua zi, autor Dumitru Crudu
Regie: Sava Cebotari

Moderator: Rusanda Alexandru Curcă

Marţi, 11 septembrie, ora 18.00

1. Ruperea, autor Alexandru Vakulovski
Regie: Ronin Terente
Moderator: Oxana Buga

2. Siamezii, autori Anatol Moraru, Adrian Ciubotaru
Regie: Angelina Mistreţ
Moderator: Dumitru Crudu

Marţi, 18 septembrie, ora 18.00

1. Iepurii nu mor, autor Ştefan Baştovoi
Regie: Ina Surdu
Moderator: Angelina Roşca

2. Merişor, autor Constantin Cheianu.
Regie: Stela Lupan
Moderator: Cristina Cernopolc

Marţi, 25 septembrie, ora 18.00

1. Zilele după Oreste, autor Vitalie Ciobanu
Regie: Ştefan Bouroşu
Moderator: Dorina Khalil-Butucioc

2. Proiect, autor Vladimir Beşleagă
Regie: Ion Coşeru
Moderator: Dorina Khalil-Butucioc

3. Masa rotunda a criticilor şi a dramaturgilor basarabeni
(Analiza lecturilor realizate pe parcursul lunii septembrie)

Toate spectacolele lectură vor putea fi urmărite pe scena Centrului de Dramaturgie Contemporană, care se află în incinta Uniunii Teatrale:Casa Actorului, str. Puşkin nr. 24. et. 4 (lângă casele Palatului Naţional)

O lectură nu va dura mai mult de 60 min.

Intrarea liberă

O dată pe săptămână, miercuri, la Biblioteca STEFAN CEL MARE, de pe strada DECEBAL, CENTRUL DE DRAMATURGIE CONTEMPORANA VA ORGANIZA ATELIERE DE SCRIS DRAMATURGIE. CELE MAI BUNE TEXTE VOR FI MONTATE SUB FORMĂ DE SPECTACOLE LECTURĂ PE SCENA CENTRULUI DE DRAMATURGIE CONTEMPORANĂ.

Anunțuri

FoosBook, Luminița, ideea de curaj artistic și… gluhwein-ul marca Boris Cremene

FoosBook, Luminița, ideea de curaj artistic și…

glühwein-ul marca Boris Cremene

… da, cel mai mult acest articol se aseamănă cu un izvar după rețetă, cu toate ingredientele pentru a-l face cât mai ”confuz”. Din fericire însă nu veți avea de-a face cu un text hiper-intelectual-livresc și informativo-analitic, ci cu unul cât se poate de subiectiv, așa că puteți ignora câteva pasaje, puteți lectura textul de la coadă ori puteți face totală abstracție de el, vă asigur ca atât subiecții articolului, cât și autorul lui nu vor avea de suferit.  Declar pe propria răspundere: nu voi fi de această dată exactă și actuală în formulări!

Deci, am mers într-o seară de luni, mai exact pe 20 februarie, între două aniversări ale dragostei la laboratorul teatral – FoosBook (denumire inspirată de numele regizorului Mihai Fusu, deși dacă e sa-l întrebați pe dumnealui vă infirma faptul! De ce-o face nu știu, până la urmă o merită, fiind mentorul și părintele spiritual al grupului de artiști de aici!). Aici, la etajul patru a unui imobil de pe strada București 68 (iubitorii de teatru cunosc bine locația!) a avut loc deschiderea oficială a FoosBook-ului. Ce este FoosBook-ul? Un laborator teatral deschis diferitor tipuri de activitate teatrală și care încurajează în primul rând tinerii artiști. Deshiderea laboratorului s-a făcut cu spectacolul semnat de regizorul Luminița Țâcu – Nekrotitanium de Mitos Micleusanu și Florin Braghis și glühwein-ul marca Boris Cremene, servit după reprezentație într-o ambianță, care întârzia să grăbească spectatorii acasă la o oră mult înaintată în noapte. M-am bucurat enorm de mult să știu ca iată apar alternative unde să-ți petreci plăcut, dar și instructiv, timpul. Am fost realmente fericită să mă aflu timp de câteva ore într-o atmosferă foarte de teatru, dar evitând a fi o reuniune exclusive for selected people sau cum se mai spune pe la noi – noi pentru noi și ai noștri.

Revelația, dar și confirmarea unui lucru bun făcut, a fost spectacolul Luminiței Țâcu – Nekrotitanium, o daptare scenică după scrierea în proză, în interpretarea unu singur actor – Alexandru Pleșca. Un regizor bun se cunoaște și după textele pe care le alege, mi-am spus. Ori Luminița este atât de diferită în a aborda un text pentru scenă. Și în final tot își fabricat ea propriul scenariu.

Am cunoscut-o pe Luminița Tâcu ca regizor prin Hamlet-ul dragului meu Shakespeare, montat de ea la Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice în 2008. Atunci mă interesa mai mult dramaturgul britanic, azi caut s-o cunosc mai bine pe tânăra regizor de teatru. După cele douăsprezece reprezentații ale spectacolului Hamlet vizionate de mine în binecunoscut sala 122, unde s-a jucat spectacolul, am aflat că viața acestuia este sortită a fi intensă, dar.. scurtă. Sau poate…, cine știe? Dacă tot l-am reîntâlnit pe Yorick în Nekrotitanium… poate până la urmă chiar nimic nu dispare, ci numai se transformă?! Apoi a urmat Oxigen-ul de Ivan Vîrîpaev, de realitatea căruia am ajuns să mă îndoiesc, s-a jucat de câteva ori doar. A urmat spectacolul Povestea lui Ronald, clovnul de McDonalds de Rodrigo Garcia, care (circula vestea!) se va mai juca. Spectacolul Casa M, montat în baza interviurilor luate de la victimele violenţei domestice, a avut ceva mai mult succes. Acest spectacol i-a schimbat cumva traiectoria ei regizorală, lansând-o într-un șir de turnee festivaliere. Inclusiv acest spectacol a pus bazele unui festival internațional de teatru de la noi – FINT, care și-a trăit cu succes prima ediție în luna mai anul trecut. Și iată acum Nekrotitanium, care a fost și el prezentat în formă work in progress la un alt festival din țară, la Poduri de Teatru din toamna anului 2011.

Luminița Tâcu este un regizor sensibil, inteligent și independent; poate prea independent ca să găsească ușor o scenă constantă pentru spectacolele ei. Nekrotitanium-ul Luminiței are multă poezia, o poezie a disperării, dar care mai lasă loc de puțină lumină. În consecință, se pare că vom găsi aici un teatru profund spiritual, un teatru care răspunde necesitaților zilei de azi în dimensiunea ei existențială.

Luminița Țâcu nu pare să fie obsedată de ce gândesc alții despre ea și arta ei ori prin această calitate eu o găsesc extrem de curajoasă. Curajoasă artistic. Caută și experimentează, pe lângă spectacole, face lecturi publice și un festival de teatru internațional. Fragilitatea ei aparentă ascunde o forță care uimește. Nu se subordonează unei ideologii teatrale, decât poate cea a lucrului făcut cu pasiune și conștiinciozitate.  Se angajează să pună în scenă autori contemporani, tratează scenic realități și relații ce țin de cotidian, fără a-i disprețui pe clasici, căci și prin ei, ea, Luminița narează despre prezent. Și, mai e o prejudecată pe care încerc s-o înlătur spunând sau, poate provocând: ia puneți-i Luminiței la dispoziție o scenă de teatru, o scenă clasică, și veți vedea, o va refuza?! Nu, vă asigur. Ea poate face teatru și-n cafenele, subsoluri ori poduri tot așa cum ar accepta o scena mare. Luminița Țâcu nu tratează spațiul ”tradițional” ca pe o blasfemie, așa cum o cred mulți.

Mmm… ce frumos s-a îmbogățit laboratorul teatral cu regizorul Luminița Țâcu! Atenție, poate e chiar o profeție: maturitatea regizorală a Luminiței Țâcu abia a debutat! Așteptați-vă la minunate creații scenice din partea ei, nu vă veți entuziasma degeaba, vă asigur!

La FoosBook îi veți întâlni desigur și pe Mihai Fusu, Alexandru Pleșca, Ghenadie Gâlcă, Snejana Puică, Ina Surdu, Irina Vacarciuc, dar și toți cei care sunt dispuși să ”experimenteze” artistic în laborator! Se vor mai juca spectacolele RASSM, în regia și interpretarea lui Mihai Fusu; Casa M, regia semnată de Luminița Țâcu, cu Snejana Puică, Miahela Strâmbeanu, Irina Vacarciuc și Ina Surdu; și Nekrotitanium, în viziunea scenică ale aceleiași Luminița Țâcu cu actorul Alexandru Pleșca. Alte eveniment teatrale, inclusiv spectacole sunt deja în lucru.

FoosBook-ul marchează o schimbare în arealul nostru teatral. Uf, ce bine! Începea să fie sinistru cu toate teatrele astea fosilizate și obsesia maeștrilor!

Deci, la FoosBook puteți veni oricând, dar ziua de luni, ora douăzeci – să vă fie clar – este pentru teatru! Și… nu este patentată ziua de ”luni la opt”, ok?! Să fim suficient de inteligenți și să nu urcăm pe false baricade. Teatrul Spălătorie și teatru FoosBook nu sunt concurenți. Sunt două minunate alternative pentru noi toți.

Iar despre glühwein-ul marca Boris Cremene ce să va zic?! Trebuia să veniți să-l gustați. Cin-cin și să fie de bun augur Laboratorului Teatral FoosBook.

A scris cum n-am mai făcut-o, poate… și în cazul meu e vorba de CURAJ ARTISTIC?!…

Nu mi-am dorit un articol laudativ la adresa Luminiței Țâcu, detest acest gen de articole care umplu paginile ziarelor, inclusiv, ale acestei publicații, dacă ușor mi-a ieșit prea entuziast… credeți-mă, chiar așa simt și gândesc și nu fac nimănui nici o favoare. Iar ca să echilibrez temperatura acestui reportaj de atmosferă, am rugat-o pe Luminița Țâcu, regizorul de teatru, să răspundă, chiar ea, la câteva întrebări.

–           Te rog să te autodefinești pe tine ca regizor.

–                      Vin din actorie. Și sunt sigură ca acest lucru se manifestă aproape direct în lucrul meu cu actorii. Nu am multe montări, dar în toate spectacolele pe care le-am făcut au fost apreciate lucrările actoricești. Si asta cred ca vine din școala pe care am făcut-o, interesul meu ca regizor pentru arta actoricească. Nu am diploma de regizor și acum am ajuns sa cred că nici nu e foarte important; deși, recunosc am stat de tare multe ori cu ochii pe cărțile de specialitate, asta pentru ca sa nu mă bat cu capul de pereți atunci când mi-a venit mai greu să înțeleg cum ar fi trebuit să existe lucrurile în scenă, și m-a ajutat.

–           Cum ți se pare noua dramaturgie? Te interesează formulele noi?

–           Sigur ca mă interesează. Altfel cum? Dramaturgia nouă vorbește despre prezentul imediat și asta mă face să cred că și teatrul are o misiune în lumea asta. Citesc texte noi și cred ca ele sunt de neocolit în repertoriul teatrelor, asta în cazul când teatrul nu pretinde să fie un soi de artă moarta și prefăcută.

–           Eşti metodică, ştii totul dinainte sau improvizezi atunci când lucrezi la un spectacol?

–           E cam greu și neinteresant să fii metodic în artă, așa cred cel puțin. Știu dinainte ce vreau sa fac, altfel nici nu încep o lucrare, dar nu știu unde am să ajung. Și asta pentru ca așa e în teatru, căutările în procesul de repetiții, încercările, comunicarea cu actorii, cu echipa de creație te poate duce undeva tare departe. Și acel undeva n-ai cum sa-l ghicești așa deodată. Echipa de creație este un organism viu și de asta nu trebuie uitat niciodată. De aceea, uneori spectacolele în care sunt implicată ca regizor trec și ele printr-o anumita doza de schimbare de la prima reprezentație până la următoarea. Mi s-a întâmplat sa schimb costumele sau sa refac cate ceva din text.

–    Relația ta cu textele pe care le pui în scenă este complexă, prin simplu fapt că este atât de variabilă de la montare la montare. Cum argumentezi? Și dacă poți, te rog să exemplifici cu spectacolele pe care le-ai pus în scenă.

– Dacă e să vorbesc de Casa M  și  Nekrotitanium, eu le găsesc chiar foarte asemănătoare. Sunt diferite ca structură dramatică, ca limbaj, poate; dar vorbesc despre aceleași lucruri-mentalitate, violența, corupția, identitate și multe altele. E adevărat că felul în care sunt abordate e diferit. Și asta îmi place. Diversitatea. Spectacolul  Casa M e montat pe un text document, care e construit din mărturiile adevărate ale oamenilor și faptul că am avut foarte mult material documentar mi-a dat posibilitatea alegerii artistice, daca pot spune așa. Am căutat și am construit structura dramatică. De fapt, asta am făcut tot timpul, chiar și atunci când am lucrat la Hamlet, chiar daca e deja o piesa; am căutat și acolo o alta formulă textuală. Tot timpul schimb textele cu care lucrez. La Nekrotitanium am lucrat foarte mult, pentru că aveam în față un roman și iarăși libertatea de a alege varianta scenică. Am făcut eu dramatizarea și aici nu mi-a venit deloc ușor, dar am reușit să aduc în scenă un subiect și un text coerent.

–           Care este stilul tău de lucru cu actorii?

–           Nu știu daca am reușit sa-mi fac un stil. La întrebarea asta ar fi putut sa răspundă, mai degrabă, actorii cu care lucrez. Vorbesc mult la repetiții. Discutam. E un moment important, dacă nu cel mai important în teatru – întâlnirea dintre regizor și actor. Actorul, de cele mai multe ori, are nevoie de un regizor în care sa creadă, un regizor care sa-l îndrume, un regizor care să-l ajute, să-l facă dependent de ideea spectacolului.

–           Ce nu admiți la un actor în procesul de lucru?

–           Am lucrat, deocamdată, cu actori care m-au făcut sa-i admir și n-a existat nimic la nici unul dintre ei ceva care m-ar fi putut să mă oprească din dorința de a mai lucra cu ei în noi proiecte. Asta mi se pare fantastic!

–           Cum a fost să lucrezi cu Alexandru Pleșca, actorul teatrului Național Mihai Eminescu și Sasha, soțul tău?

–           A fost un moment deosebit. N-a fost ușor. Sasha este un actor foarte solicitat și de aceea de multe ori a trebuit sa aștept. Să-l aștept să vină de la alte  repetiții. Dar nu regret. Sasha este extraordinar. Un actor care știe să muncească, să înțeleagă și să gândească. Dar, colaborarea mea cu Sasha nu cred că se termină aici, la Nekrotitanium, mai avem multe de făcut împreună.

–           După părerea ta, care este cauza anemiei teatrului moldovenesc, daca îl găsești suferind, bineînțeles? Și care ar fi remediul cel mai indicat?

–           Avem teatrul pe care îl merităm. Și, poate, lucrurile vor arăta altfel în câțiva ani, deși îmi vine greu să cred. Eu simt ca teatrul trebuie să fie altfel. Dar cei care vor, reușesc sa-l facă, să-l schimbe și asta se întâmplă în subsoluri, cluburi sau etaje.

–           Cred că ești printre foarte puținii regizori de la noi care este invitat atât de frecvent la festivaluri de teatru. Cum îți explici acest fapt și cum te ajută pe tine personal această experiență?

–           Nu foarte frecvent, dar recunosc că am fost la câteva importante. Poți să ajungi sa fii invitat la festival, dar trebuie să și muncești, să vrei. La festivalul Malta din Poznan, Polonia am fost invitată în calitate de director artistic al FINT-ului, festival internațional de teatru din Chișinău. M-a impresionat. Cu Casa M am fost la Moskova, la Golden Mask și la festivalul din Timișoara, Festivalul Dramaturgiei Româneşti, unde actrițele au luat premiul pentru cea mai buna interpretare. Orice ieșire din țară e importantă. Vezi ce se face în altă parte și te mai cunoaște lumea. Comunici. Experiențe frumoase, interesante și utile.

–   Îmi spui ceva și de participarea ta la festivalul de la Edinburgh?

– Institutul Cultural Român din Londra a susținut participarea echipei noastre cu spectacolul Casa M  la FRINGE Festival din Edinburgh. Am avut trei reprezentații și am jucat într-un hotel; hotel în care erau amenajate mai multe săli de teatru pentru perioada festivalului. E o nebunie ce se face acolo. Se joacă cred că până-n 1000 de spectacole pe zi. Fringe este, de fapt, off-ul festivalului internațional, e, mai degrabă, un târg de spectacole. E important, oricum, să știi ca ai ajuns la Fringe. Am ieșit în stradă cu toata echipa și am făcut publicitate, ca să avem public. Am împărțit flaiere și toata lumea ne-a întrebat: unde se afla Moldova ( scrie in engleza, please), le-am explicat. I-am văzut și la spectacol. Impresionant! Am încercat și Marea Nordului, chiar așa ne-am dezbrăcat și am intrat! E important să colaboram cu instituțiile culturale, să avem propuneri și să aplicăm. Se poate întâmpla în orice moment o invitație și ar fi superb să le putem onora.

–           Există vreun text sau vreun gen de spectacol pe care visezi să-l pui în scenă?

–           DAAA! Un text din dramaturgia contemporana. Atât. Mai multe despre acest text vorbim când ne vedem la premieră, adică la punerea lui în scenă.

–    Utopic vorbind, dacă ai avea toate posibilității, inclusiv mașina timpului, la cine dintre marii maeștri ai scenei ai vrea să faci studii de regie teatrală?

–  Daca-aș avea mașina timpului… Dacă e nevoie de asta, nu știu. Posibilitățile ți le faci singur. Și cred că voi ajunge să-i cunosc pe câțiva dintre ei.

–           Ai avut sau ai, la ora actuală oferte de montare peste hotare?

–           Deocamdată mă gândesc la una din propuneri, îmi vine greu să accept, pentru că am multe de făcut aici, FOOSBOOK-ul de exemplu, dar s-ar putea sa accept, totuși.

Acest ”totuși” sună așa de jucăuș, încât îmi vine să pun un ”smile” în final, în loc de punct. Eu îți mulțumesc, Luminița, pentru conversație. Îți urez multă forță și inspirație.

 

Cristina Cernopolc,

critic de teatru

 

P.S. Articolul a aparut in revista TEATRU, numarul 9/ 2012