CDC

Comunicat de presă

La Chişinău a luat fiinţă o nouă instituţie teatrală – CENTRUL DE DRAMATURGIE CONTEMPORANĂ (CDC) – care îşi propune să restabilească unitatea şi dialogul dintre dramaturgi, regizori, actori şi critici. Teatrul din Republica Moldova nu poate exista fără dramaturgia contemporană basarabeană şi viceversa. De aceea, în fiecare marţi, la ora 18:00, CENTRUL DE DRAMATURGIE CONTEMPORANĂ îşi propune să aducă spre atenţia publicului câte două sau trei texte de referinţă din literatura basarabeană: fie dramaturgie, fie proză sau poezie. Or, în contextul eterogenităţii, literatura basarabeană contemporană există şi este ofertantă scenic.
Naşterea centrului se datorează întâlnirii fericite a trei idei mai vechi, pe care le purtau, fiecare în domeniul său, un dramaturg – Dumitru Crudu, un actor şi regizor – Sava Cebotari şi un critic dramatic – Dorina Khalil-Butucioc. Graţie spiritului de iniţiativă al lui Sava Cebotari, ei au lansat CDC-ul, propunându-şi să promoveze literatura contemporană masiv, şi nu cu linguriţa de ceai. Masiv înseamnă că în fiecare marţi vor avea loc spectacole-lectură după texte ale scriitorilor basarabeni, sperând că prin punerea lor în circulaţie procesul teatral autohton va reveni la normalitate.
Unul din obiectivele Centrului de Dramaturgie Contemporană este ca cele mai bune spectacole-lectură să se transforme în spectacole de teatru. Finalitatea proiectului prevede prezentarea celor mai reuşite spectacole-lectură în cadrul unui Festival de Dramaturgie Contemporană, organizat de CDC.
Scopul important al Centrului de Dramaturgie Contemporană este ca după fiecare lectură să aibă loc şi discuţii la care să participe dramaturgi, regizori, actori şi critici de teatru. În ultima marţi din fiecare lună, criticii de teatru vor avea ocazia să participe la ateliere de critică dramatică, să recomande cele mai bune spectacole-lectură pentru Festival, să-şi prezinte lucrările publicate, să-şi împărtăşească experienţele festivaliere etc.
E timpul ca veriga să fie completă – acesta e un teatru adevărat. Dacă lipseşte vreuna dintre componente, teatru nu există. În acest sens, vom organiza mese rotunde, simpozioane, conferinţe dedicate dramaturgiei contemporane, întâlniri de creaţie, lansări de carte, prezentări de reviste teatrale etc. Oaspeţii CDC-ului vor fi nu doar dramaturgii, actorii şi criticii de teatru din Republica Moldova, dar şi cei din România, Cehia, Germania, Austria, Rusia, Franţa, Polonia etc., care îşi vor revela propriile experienţe de a scrie teatru sau despre teatru.
Un proiect promiţător al Centrului de Dramaturgie Contemporană este Atelierul de dramaturgie, organizat o dată pe săptămână, în fiecare miercuri, în cadrul căruia se vor scrie piese de teatru. Prima ediţie a avut loc pe 29 august. Provocării au răspuns unsprezece tineri creatori, iar rezultatele au fost peste aşteptări. Şi nu ne vom opri aici…
Deschiderea oficială a Centrului de Dramaturgie Contemporană se va petrece, ca şi toate spectacolele-lectură, marţi, 4 septembrie 2012, la ora 17.00, pe scena Centrului de Dramaturgie Contemporană, în incinta Uniunii Teatrale din Republica Moldova:
Casa Actorului, str. Puşkin, 24, et. 4.

Intrarea liberă!

Detalii suplimentare la:
068576820.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s