A doua zi…CDC

M-a bucurat faptul că ieri deschiderea oficială a CDC nu a fost atît de oficială, ci într-o atmosferă mai familiară, cu d-nul Crudu în sudori și mulți spectatori. Mă cam dau în rime. În deschidere s-au expus inițiatorii acestui proiect Dumitru Crudu, Sava Cebotari, Dorina Khalil-Butucioc și Alexandru Grecu, ultimul punînd la dispoziția CDC-ului Casa Actorului. Deci, după cum s-a specificat și în Comunicatul de presă, Centrul de Dramaturgie Contemporană  îşi propune să restabilească unitatea şi dialogul dintre dramaturgi, regizori, actori şi critici. Astfel,  în fiecare marţi, la ora 18:00, acesta îşi propune să aducă spre atenţia publicului câte două sau trei texte de referinţă din literatura basarabeană: fie dramaturgie, fie proză sau poezie, să-i facă cunoscut publicului dramaturgia contemporană basarabeană.  Centrul are mai multe proiecte care sunt nemijlocit legate de promovarea dramaturgiei tinere și motivarea tinerilor dramaturgi de a scrie cît mai mult și cît mai profesional. Printre iubitorii de teatru prezenți la eveniment au fost Luminița Tîcu, Val Butnaru, Mihai Fusu, Mihai Poiată, Boris Cremene, Constantin Cheianu, Larisa Ungureanu, Ronin Terente, Ion Ungureanu, Ina Surdu, Steluța Lupan, Elfrida Coroliova,  o mulțime de actori, lectori universitari, și simpli spectatori. Iar mă dau in rime

 Primul spectacol-lectură a fost regizat de Sava Cebotari după textul lui Dumitru Crudu  A doua Zi. http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=1230

După ce am făcut o mică prezentare a dramaturgului și a regizorului, în scenă au apărut doi tineri, un băiat și o fată, care au început să dialogheze în limbajul semnelor.  După scurt dialog, locul lor l-au substituit vorbitorii. Lecturat într-un ritm alert, procedeu care chiar și pentru un actor profesionist este o provocare, textul nu avea scopul să scoată în evidență talentul actorului ci potențialul dramatic al piesei. Uneori actorii, Mariana Bratu și Dan Melnic, aveau incetiniri de ritm doar atunci cînd doreau să accentueze unele schimbări de stări ale personajelor .

Adoua zi ne transportă în ziua de 7 aprilie 2009, o zi istorică pentru Statul Republica  Moldova, într-o familie mixtă dintre un vorbitor de limba rusă și o vorbitoare de limba română, cu vederi politice diferite, dar pe care îi unea sentimente mai presus de orice prejudecată. Ambii încearcă să-și păstreze cu orice preț identitatea, mai ales că lupta era din ce în ce mai acerbă pe plan politic, se hotăra soarta unei națiuni și trebuia de făcut o alegere. Lupta se ducea înafără, în Piața Marii Adunări Naționale, și înăuntru, în familia acestor doi tineri și în sufletele lor.  Dar pînă în final, șoții rămîn împreună, pentru că sentimentele umane au excelat în fața celor sociale.

În ultima scenă actorii au inundat-o în țipete surde. Nimeni pe nimeni nu ascultă, nimeni pe nimeni nu înțelege. Vorbe vorbe vorbe.

Au urmat discuții, foarte interesante și constructive.

Frînturi de opinii o să public mai tîrziu. Tehnica evoluată nu-mi permite

Au lecturat:

Mariana-

Mariana Bratu– Masterandă AMTAP, specialitatea arta spectacolului contemporan

Zina Bortă, elevă la Liceul Teoretic Olimp cu dizabilități hipoacutice din Suceava, România

Vova-

Dan Melnic, student AMTAP, specialitatea Actor Teatru Cinema, coordonator Nelly Cozaru

Cuzuioc Igor– liber profesionist cu dizabilități hipoacutice.

Mulțumiri speciale Dorinei.

Postul de față este un ciot, dacă vrei să colaborezi cu noi vino în fiecare miercui
la ora 17:00 la Atelierul unde se scriu texte (d)r/o(a)ma/n/tice.
Va asteptam la adresa: Biblioteca Stefan cel Mare, str. Decebal, 91.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s