*Nota Autorului…CDC

Dacă dramaturgie tânără nu există, noi o s-o inventăm

Dumitru Crudu

După deschiderea Centrului de Dramaturgie Contemporană, cu un spectacol după un text de-al meu, în regia lui Sava Cebotari, discuţiile s-au prelungit până noaptea târziu; s-a vorbit foarte mult despre spectacol, despre text, despre realitatea pe care o descrie, despre familii mixte, despre ruşi şi români, despre tensiuni interetnice şi, din nou, despre dramaturgia contemporană. Urmărind discuţiile, am realizat câtă nevoie era de acest Centru, câtă nevoie era ca dramaturgia contemporană basarabeană să fie scoasă din umbră şi să fie discutată. Cel mai mare câştig al Centrului de Dramaturgie, în afara spectacolelor lectură, sunt discuţiile critice de după, care ne-au lipsit atâta timp. Anume aceste discuţii în contradictoriu de după premiere sau de după spectacole sunt sarea care dă gust bucatelor şi ele, de foarte mulţi ani încoace, pur şi simplu lipseau, nu existau nu pentru că nu ar fi putut să existe, dar pentru că regizorilor sau directorilor de teatru nu le convenea să aibă loc şi nu le convenea să aibă loc fiindcă se puteau spune şi chestii incomode, sau neplăcute. Şi marţi seara lumea a polemizat, unii au avut şi păreri critice, unora nu le-a plăcut ce-am făcut noi, dar a fost fantastic că au putut să ne spună toate observaţiile pe care le aveau în faţă, drept în ochi, şi nu pe la spate. După foarte multe premiere sau spectacole, tot timpul plecam acasă cu frustrarea că nu mi-am putut exprima părerea; nimeni nu avea chef sau timp să-mi mai asculte şi impresiile mele şi ca mine erau majoritatea spectatorilor; toţi plecau acasă iritaţi că nu era cine să le asculte opiniile despre spectacol. Şi, astfel, se năşteau bârfele. Altceva însă s-a întâmplat la CDC, unde după terminarea spectacolului regizat de Sava Cebotari, toţi cei care au avut ceva de spus au rămas şi s-au aruncat în discuţii, criticându-ne sau aliindu-se cu noi şi asta era grozav, fiindcă se crease o atmosferă efervescentă, unde, plecând de la una, puteai să ajungi la cu totul altceva. Şi unii au ajuns să vorbească despre ei, despre familiile de unde se trag şi atunci am avut o revelaţie că întreaga societate moldovenească se oglindeşte la scara unei familii, toate problemele, dramele, bucuriile, frustrările din Republica Moldova, se pot găsi la scara oricărei familii, adică duşmanul, oponentul, adversarul, filocomuniştii, nostalgicii nu sunt undeva departe, sau nu sunt nişte proiecţii abstracte, ci fac parte din familie. De fapt, îndrudirea cu duşmanul era şi tema spectacolului meu. CDC-ul va continua această tradiţie, de a-l readuce pe critic în prim-plan, fiindcă, până la urmă, fără el nu pot avea loc evenimente teatrale. După fiecare spectacol, vor avea loc discuţii pe viu. Iar la fiecare sfârşit de lună, o masă rotundă despre dramaturgia contemporană. Un alt câştig al CDC-ului e scoaterea din sertar a dramaturgiei contemporane şi punerea ei în circuit. Şi mai facem un lucru. O dată pe săptămână, ne întâlnim la Biblioteca Ştefan cel Mare, la un atelier de dramaturgie, unde scriem pe loc piese de teatru, vrând să infirmăm suspiciunea că nu ar exista dramaturgie tânără. Dacă dramaturgie tânără nu există, noi o s-o inventăm, vorba lui Marin Sorescu. Veniţi marţia viitoare la CDC, ca să vedeţi două spectacole după piesele lui Anatol Moraru, Adrian Ciubotaru şi Alexandru Vakulovski.

Timpul de dimineata

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s