Забудьте на время, что на носу у вас очки, а в душе осень.(с)

Azi la CDC s-au întâmplat o sumedenie de lucruri importante. Pe lângă faptul că Dumitru Crudu m-a numit o fată tare cumsecade (și sunt complet de acord cu el, dar ca să par modestă vă spun că nu e așa), păi iată pe lângă acest fapt a fost o seară minunată. În primul rând datorită lecturilor scrise la Atelierul Dramatic și regiei acestora de Steluța Lupan. În al doilea rând pentru discuțiile care au avut loc-  azi chiar am început să cred că, uite, parcă merge treaba.

Acum în detalii.

Când am intrat în UNITEM toți stăteau în hol și așteptau să se adune lumea. Steluța ne-a prevenit că prima lectura va fi chiar aici, după care ne va spune ce să facem și încotro s-o luăm. Ca să nu vă plictisesc cu descrierea, vă spun din start că în total au fost 9 fragmente de texte dramatice și ultimul l-am ascultat fijnd deja la ușile Casei Actorului. Nici nu țin minte cum am ridicat împreună cu actorii cele patru etaje, dar țin minte foarte bine cum un baiat m-a servit cu o ciocolată tare bună și cum se topea ea în gură, dar nu-i vorba despre asta, și totuși ciocolata ceea.. Ei bun, revenim la lectură.

Referitor la regie: mi-a plăcut. Și anume prin faptul că nu ne-a lăsat să stăm relaxați în scaune, ci ne-a făcut să alergăm după actori, să-i surprindem în coridoarele UNITEM-ului, să deranjăm angajații să iasă de la lucru.. Apropo, ceea ce m-a uimit foarte tare: nici o persoană care a trecut pe alături nu s-a oprit ca să asculte despre ce e vorba. Totuși indeferența, îndeosebi la nivel de cultură, e un „produs” despre care trebuie de scris aparte:)

Revenind la temă, aș vrea doar să menționez că la unele fragmente  îmi lipsea și un pic de regie de acea directă și poate banală, în sens de trucaj. De exemplu în textul cu nisipul italian, ar fi bine dacă l-am simți un pic scârțâit sub picioare și să ne ducă pe malurile mării meditiraniene. Și să-i mai mire un pic pe oamenii ceea indeferenți din oficii. Ori în fragmentul cu Lady Million chiar era necesar (ca și atmosferă) să simțim mirosul unui parfum îmbătător, unei otrave curate, de altfel. Dar a fost bine și cum a fost- un spațiu lucrat și gândit, umplut cu niște actori, care merită toată aprecierea.

Mai spun doar câteva lucruri și mă duc la culcare. Sunt foarte recunoscătoare lui Anatol Grosu pentru analiză făcută. Eu cred că noi avem nevoie de așa analize constructive cât mai multe. Sincer nu am avut posibilitatea să ascult Schema, dar știu exact că adjectivele în texte sunt un lucru destul de periculos. Citisem o frază de un scriitor vestit, precum că e un lux pentru el să folosească adjectivele, pe care-l nu-și  permite decât foarte rar. Dar chiar dacă le folosești, ele trebuie să fie niște descoperiri, niște comparații și combinații care să-ți trezească imaginația, dar nu s-o limiteze la câteva cuvinte. Deși tema cu fb e una bună, cândva ei au avut o opțiune în care erau scrise toate statut-urile tale editate pe parcurs de un an. Să vedeți ce texte dramatice ieșeau de’colo, o frumusețe, nu alta!

La sfârșit câteva citate din scriitorul de care vă spuneam, care sper să devină motto-urile Atelierului și CDC-ului:

„Когда я начинал работать, писать рассказы, я, бывало, на две-три страницы нанижу в рассказе сколько полагается слов, но не дам им достаточно воздуха. Я прочитывал слова вслух, старался, чтобы ритм был строго соблюдён, и вместе с тем так уплотнял свой рассказ, что нельзя было перевести дыхания”.

„Беня говорит мало, но он говорит смачно!”

*Исаак Бабель, „Как это делалось в Одессе”, 1923

& Oksanka

Anunțuri

Enelcelul(NLC-ul) Romaniței la CDC

Deobicei, la CDC lecturile nu durează mai mult de-o oră. Ceea ce ne face să stăm acolo pînă în orele tîrzii ale nopții sunt discuțiile aprinse vizavi de ceea ce am ascultat, de lucrul regizorului, dacă textul are potențial scenic, dacă e actual etc.

Marțea aceasta am citit 2 piese

Romaniţa de Andrian Godonoaga, regia de Eugeniu Matcovschi

și

NLC-ul (enelceul) de Vlad Grecu, regia de Artiom Oleacu.

Au fost opinii și opinii dar am hotărît să o redau pe cea a Steluței Lupan pentru că subsemnez și eu fiecare cuvînt spus de ea.

Textul nu e integral, dar conturează în mare măsură gîndurile expuse ea.

deci:

Steluța Lupan– Cînd sa-nceput prima lectură eu am fost foarte atentă și m-am concentrat cu toată ființa mea ca să prind momentul chiar de la început. Ei bine, lucrul ăsta nu s-a întîmplat din simplu motiv  că, elementar, nu am auzit textul. Vocile erau foarte încete și la un moment dat am pierdut firul și dup  nu l-am mai putut apuca.

Mie îmi pare rău că nu s-a lucrat la text și mi s-a luat din timpul meu 20 de minute.

Eu nu înțeleg ce înțelegi tu prin a lucra, dar eu, prin a lucra, am în vedere, elementar să citești după semnele de punctuație, sau să-ți propui să duci o ideie acolo unde vrei tu. Eu vreau să zic regie pentru că vreau să cred că ceea ce facem e regie și nu e animare. Data viitoare o să scot din dicționar ce înseamnă regizor și ce înseamnă animator, ca să nu încurcăm ițele, pentru că totuși omul care organizează lecturile să fie regizor, indiferent de ce profesie are. Pentru că cel care regizează lecturile sunt regizori iar cei car ecitesc sunt actori. Deja, dacă sunt ei profesioniști sau nu asta e altă treabă

Dincolo de regia pe care ai făcut-o, adică scaunele astea cumva puse , așaideia ta ca prezentare vizuală, cel puțin, eu am înțeles-o. Eu cred că regia totuși e dincolo de a pune niște scaune. Tu vrei să aduci o idee prin asta ca să o înțeleagă toată lumea…atunci de ce mai faci lectura asta, ca să stau eu o jumătate de oră și să ascult niște copii care se străduiau acolo să facă actorie.

Eugeniu Matcovschi- Mie mi se pare că ei bine au citit, pe unde mai bine pe unde mai rău dar s-au descurcat băieții. Eu am ascultat textul și l-am înțeles foarte bine. Să lucrezi cu ei asta înseamnă 2 luni, 2 luni. Două zile poți să lucrezi cu actori profesioniști dar ei încă…

Eu n-am vrut să lucrez..pentru ce, pentru ce? Așa am vrut eu ca ei să citească..așa neexperimentați, naivi cum sunt. Așa sunt ei

Steluța– Eu pe tine nu te învinuesc, înțelege-mă corect.

Tu vrei să negi absolut tot ce spun eu și ai tot dreptul s-o faci, dar eu imi spun părerea, cum am văzut eu. După prima lectură mă gîndeam că de ce lumea nu prea vine? Pentru că atunci cînd vezi o asemenea lectură îți spui la naiba ce să vin eu să-mi pierd timpul, pentru că regizorul nu-și pune nici un scop? Asta e incorect din start, că nu vrei să spui nimic cu piesa pe care o regizezi, și o faci numai din simplu motiv că ai vorbit cu Sava sau că ești deja înscris pe afiș, atunci mai bine n-o faci deloc.

Eu vreau să înțeleg de ce ai făcut-o?  tu zici că n-ai vrut, păi atunci de ce ai făcut lectura? …pentru că atunci cînd faci o lectură îți pui un scop. Care a fost scopul tău?

Eugen– Să aud păreri, să văd cum lumea se uită la textul acesta. La prima lectură a lor pe care eu au făcut-o,  mă uitam la ei cum citeau fraze de genu primul sărut și cum ei reacționau fără să  joace ceva. Și asta mie atît de tare mi-a plăcut, m-a atins…și simțeam că lor le place textul, am nimerit că le-am dat tocmai lor și pemtru mine a fost o super experiență.

Eu tot pot să vin cu 100 de argumente pentru orice piesă și să spun că e sub orice nivel, pot să vin și să ți-o fac de nimic, de nimic, ce-i asta domle, este Shakespeare, Shakespeare domle, scuzați-mă …

Steluța– Eu nu am auzit textul, m-am concentrat la maxim. Eu nu înțelegeam omul ăsta pentru ce citește. El pune punct după fiecare cuvînt,cuvînt nu frază, și eu nu înțeleg ce vrea el să-mi transmită.

Bine, dincolo de asta, n-am înțles textul, nu l-am înțeles cine și ce-I, pentru că a fost o totală ”cașă”,  eu am vrut să-nțeleg, am dat șansă la textul ăsta de 20 de ori. Nu a fost.

Mie mi-ar fi fost înteresant să știu despre omul acesta mai multe lucruri, să văd cine este el. Nu l-am auzit și de asta nu pot să mă pronunț. Dar e un text foarte infantil, copilăresc.

A doua parte a lecturii  m-a bucurat foarte mult, în primul rînd pentru că, la un moment dat locul ăsta în care eram a dispărut, spre marea mea fercicire. M-am trezit în altă parte, nu m-au mai deranjat  ferestrele, tavanul etc și cred ce e din cauza lecturii. Este un text foarte localizat șivizează pe fiecare cetățean al Republicii Moldova, textul  ăsta ar trebuie montat acuma pentru că este foarte actual.
Cînd a fost scris?

Vlad  Grecu-  într-o săptămînă, cu 2-3 luni în urmă.

Steluța– Minunat, textul ăsta ar fi trebuit montat acuma pentru că este foarte actual. Ar fi un protest foarte cult, montînd așa o piesă și prezentînd-o în avalanșă peste tot absolut, și-n Piața Marii Adunări Naționale, peste tot. Eu am văzut-o ca pe o mică revoluție, ca pe un protest nu de ăla care ieși cu placatele pe piață, da eu uite omule eu am o părere și ți-o spun aici și acum. Și e o metodă foarte bună

S-a lecturat bine, adică am înțeles textul datorită actorilor.

Bine că am rezistat pînă la final, că s-a întîmplat ceea ce s-a întîmplat, și prima lectură și a doua, ca să ne dovedească că poate fi și mai bine și avem unde crește.

Dar pentru ca să creștem trebuie să avem lecturi ca în a II-a parte , în care lumea știe ce spune pe gura , are un scop anume…

Apropo, cine a ales textul?

Ion Coșeru- Artiom Oleacu

Steluța– Eu vă mulțumesc pentru astă seară și pentru textul pe care l-ați adus, d-nul Vlad Grecu este descoperirea CDC-ului.

to be continued

Despre o jumătate de spectacol lectură

Marțea asta s-a lecturat textul unui blogger anonim căruia îi spune God Cat.

Viorel Pahomi, animatorul acestui spectacol lectură, a citit împreună cu Arcadie Cotruță piesa Pizdiușeni.

În primul rînd, m-am bucurat faptul că se citește textul unui blogger anonim. În blogesfera moldovenească sunt peste 2000 de bloguri înscrise, iar unii din ei chiar au texte foarte interesante. S-ar putea face  o seară specială dedicată textelor selectate de pe diferite bloguri.

În al doilea rînd, m-am bucurat faptul că și reprezentanții teatrului moldovenesc de alternativă au avut posibilitatea de a se manifesta pe scena CDC-ului.

Chiar dacă Viorel Pahomi a prevenit publicul slab de inimă să renunțe la reprezentație și să plece acasă pentru că textul e doldora de înjurături, eu m-am gîndit că sunt călită și am să rezist.

Nu m-a deranjat nimic pînă în momnetul cînd au început descrierile detaliate a unei scene de sex la care nu am mai rezistat și am ieșit

Am ieșit pentru că aveam senzația că nu se mai termină. Și nu era pornografie cum spun alții, erau lucruri care, sunt sigură că se întîmplă cu 70% din populația lumii, exact așa. Dar cînd ți se pune tot filmul acesta în față, te simți dezgustat. Și nu de tine, nu, dar de autor, de ceilalți. Dar ceilalți ești tu, cred că de aia și nu am rezistat.

Mi se părea că nu se mai termină. Era un flux prea mare de informație indigerabilă, exact ca publicitatea în timpul unui film. Unii privesc publicitatea, alții schimbă canalul. Eu am schimbat canalul.

Dar au fost fragmente foarte bune în text și Viorel avea dreptate cînd spunea că el nu a văzut în textul ăsta pornografie, ci drama unei societăți în care nu mai există relații normale între oameni, unde valorile au devenit non valori, iar despre virginitate și fidelitate fetele citesc cu mirare  numai în cărțile de istorie.

Cred că textul este ok pentru teatrul underground, dar regizorul trebuie să fie foarte atent cum propune acest text. În cazul dat nu mi s-a părut inspirată ideea lui Viorel de-a citi textul cu Arcadie Cotruță care avea un accent teribil în limba moldovenească.

Înțeleg că animatorul și-a dorit ca personajul să fie cît mai realist…dar aici, cred că trebuie de mers pe cale inversă. dacă textul este atît de realist, animatorul are misiunea de al subtiliza un pic, părere personală.

Am întrebat fetele care a fost finalul și mi-a plăcut foarte mult. Cred că Viorel ar putea face mici modificări în text și acesta va ieși unul foarte bun.

Iar reacțiile de după lectură cred că sunt un pic exagerate…calmați-vă. Și acesta e un text made în MD, doar nu suntem Rasiști, nu?

P.S. un text de God Cat…http://blogosfera.md/view-post-v-203541-0-romana.html

Moni Stănilă. Opinii…

Cam aşa, cam horror… sau good cat, dead cat

Aseară am fost la CDC, pe Puşkin 24, unde au avut loc câteva lecturi.

Oana Ninu din Stări intense

Un Cristian din Morţii Mă-tii.

Un fel de spectacol lectură prezentat de Viorel Pahomi.Oana Ninu a mişcat fără discuţie sensibilitatea auditoriului. Un Cristian a smuls zâmbete, atenţie, apreciere.

Eu şi Sandu, dat fiind faptul că eram rupţi de somn, am hotărât să stăm şi la lectura următoare, apoi să fugim acasă.

Am stat şi mi-a părut rău. Când oamenii cred că înjuratul într-un text e scop în sine, te ia tristeţea. Dar nu numai înjuratul: textul citit era numai bun pentru un scenariu porno pervers. Nu avea cap, coadă, linie directoare. Nimic. Doar – ca să citez din text – sex şi kkt.

(autocenzura)

Voiam să scriu această postare fiindcă au fost prezenţi mulţi tineri de la Republica şi Vlad Ioviţă. Tineri care mă cunosc, mai mult sau mai puţin. Nu aş vrea ca cineva să creadă că prezenţa mea la lectura respectivă înseamnă aprecierea în vreun fel a textului.

Nu ştiu cine e autorul Good Cat şi sper să nu aflu. Fiindcă ce am auzit a fost o formă de exibiţionism. Fără nici o valoare literară. Textul nu ducea nicăieri. Descrieri amănunţite despre sex, perversiuni şi nelipsitele înjurături.

Am mai fost de câteva ori la CDC şi am auzit piese faine. Unele chiar cu înjurături. Însă să te duci să asculţi doar înjurături, ce sens are?

Sigur CDC face bine că oferă spaţiu tuturor. Şi pisica respectivă (catul) poate scrie ce vrea. Nu îi cer să îşi ardă textele. Eu doar îmi spun părerea ca ascultător. Text varză. Horror.

Literatura nu e nici înjurătură, nici simpla ambiţie de a scrie. Cine nu reuşeşte să-şi schimbe meseria.

Dumitru Crudu ne invitase să stăm la discuţii, dar nu am reuşit. De aceea mi-am spus aici părerea.

CDC la Pizdiușeni

Mie titlul personal nu-mi place și nu din cauza cuvîntului, pur și simplu cred că pentru acest text se poate de găsit un titlu mai bun. Textul se numește Pizdiușeni și scris de un autor care a preferat să rămînă în umbră. Deci autorul acestui text este God Cat. Este un personaj pe care l-am descoperit cînd a murit Grigore Vieru. El atunci avea un blog pe care a scris o povestire destul de mare care se numea Spune o poezie de Vieru! blea și  era o scenă foarte frumoasă, intr-un liceu din capitală, unde directoarea a adunat tot liceul ca să le vorbească despre ce însemnătate a avut Vieru pentru țara asta și cu lacrimi în ochi, preț de 20 de minute, a vorbit  despre Vieru, după care un băiat din clasa XII-a a ridicat mîna și-a zis:

-d-nă directoare, spuneți vă rog o poezie de Grigore Vieru

și ea nu a știut

Mie mi sa părut că băiatul ăsta are un ochi foarte bun la asemenea chestii.

Eu nu știu dacă voi ați auzit de o fetiță din rusia. Ea este regizor de film, o cheamă Valeriya Gai Germanika. Mie-mi place foarte tare ce face tipa aia și consider că textul ăsta este un fel deValeriya Gai Germanika,  înmulțit cu o sută și amestecat cu oleacă de Palahniuk.

Eu cred că pot să zic sincer că este unul dintre 3 cele mai dure texte pe care le-am citit eu pînă acum.

Dacă cineva nu se simte bine în preajma unui limbaj licențios, o să-i vină foarte greu pentru că este doldora de acesta.

Este un text foarte poetic, mie- mi place foarte mult. Sunt curios cîți din voi o să reziste pînă la final… și,mai ales, ce părere aveți despre el.

Viorel Pahomi

Acesta este doar prologul. epilogul l-am ratat dar din auzite am aflat că au fost niște discuții foarte încinse, acesta se vede și după unele reacții ale ascultătorilor. Opinia mea despre acest text, mai bine zis, fragment, că nu am (rezi)stat pînă la urmă, o s-o spun în următorul articol.

Sunt rasistă și nu-mi pare rău.

Stăm și ascultăm poezii într-o încăpere cu pereții roz și podul galben. Niciodată n-am observat că pereții CDC-ului sunt de culoarea roz.. Ori poate în asta constă sensul poeziilor, versurilor, poemelor: să te facă să observi lumea care te înconjoară?

Privește-o. Privește-o atent. Poate și a ta e un curcubeu imens.

Ori nu e un curcubeu. Poate să fie și altfel, să se numească altfel. Pizdiușeni de exemplu. Dacă trăiești acolo, n-ai cum să fii fericit. Lumea ta n-are cum să fie nici roză, nici galbenă, nici albastră. Numai căcat.  Sorry, dar asta e. Cafeniul este culoarea ta preferată. Curcubeul tău are șapte nuanțe de cafeniu.

Te felicit.

E bine că fiecare din noi își are lumea lui. Eu numai un lucru nu-l pot înțelege. Cum să ne iubim? Eu nu vreau să amestec rozul meu cu căcatul în care trăiești tu. Dar nici nu-i bine ca oamenii să se aleagă numai după culori. Așa ne facem rasiști.

De fapt e alegerea fiecăruia și eu probabil deja am facut-o.

*după lectura lui Viorel Pahomi de la CDC. după niște discuții foarte violente și rele. după niște poezii foarte frumoase a Oanei.

Oksanka

Urgent! Căutăm un tâmplar la CDC!



Iată deja de câteva luni, seara de marți eu o petrec la CDC. Refuz toate întâlnirile, mesele rezervate la Cocos, biletele la cinema și cinele romantice în doi, numai  pentru a savura un ceai din pachețele și niște biscuiți de la Bucuria. Nasol, e că cei de la CDC dau ceaiul și biscuiții doar după ce asiști la un spectacol-lectură.. Dur, dar n-ai ce-i face.

Dar faza și mai nasoală, e că la clubul nostru au început să se întâmple lucruri stranii. Un fel de poltergheist ne bântuie sala și ne încurcă să ascultăm piesele. Cel puțin pe mine precis mă nelineștește, sau asta din cauză că nu sunt botezată? Să sperăm!

Și totuși e a doua lectură la care nu mă puteam «conecta». Ori că e o piesă depășită ca subiect, formă  și eu nu mint atunci când spun, că nu mă privește din nici într-un colț al scenei (replica la Terapia precedentă). Ori că modul de regizare a acesteia nu-mi lasă nici o șansă să pătrund în mesaj, chiar dacă acesta este unul care merită.

Astăzi am audiat nuvela Oglinda noastră, de Grigore Chiper, animată de Alexandru Rusu cu participarea Alexandrei și a lui Denis, toți trei de la facultăți diferite din AMTAP. Până la urmă, după discuții am zis cu toții că e un text care merită toată atenția, dar la fe și o regie  bună. Spun toate astea din motiv că sunt supărată, atunci când cineva își neglijează responsabilitatea față de public. Deși s-a observat lucrul asupra textului, s-a văzut și o concepție regizorală asupra acestuia, totuși mersul cela continuu a deranjat pe majoritatea din sală pur și simplu să audă replicile! O fi de vină podeaua scârțăită (tâmplar? cineva?), dar asta e- alta nu avem. Și atunci nu ne rămâne altceva, decât să lecturăm în condițiile în care ne aflăm, dar să facem cel puțin minimum posibil- să se audă textul! Țin minte, că la prima lectură nici lumină în sală n-a fost, decât cea de’afară, dar nimeni n-a simțit acest lucru din motiv că toți eram atenți la lectură. Tinerii care au participat erau de fapt bravo, foarte talentați și cu multe posibilități, păcat însă, că s-au rătăcit în labirintele sale nesfărșite, iar noi foarte repede am pierdut firul Ariadnei.

Vorbind despre text la discuții și ascultând pe dramaturgul nostru am reușit să clarificăm un pic lucrurile de azi seara. Generația mai puțin tânără (dar cu foarte puțin!) ne-a convins că  de fapt prin descrierea detaliată a rutinei cotidiene, autorul a dorit să ne induce în tragedia și emoția din final, dar nu într-un mod direct, ci unul foarte discret și profund. Amăgindu-ne prin diverse situații banale, întâlniri neînsemnate, el ne sustrage atenția de la evenimentul principal, luându-l ca încă o situație abstractă. Naratorul nu vrea să trăiască moartea copilui nenăscut, ci ne lasă pe noi să facem asta. Poate e chiar bine, că nu m-am conectat la asemenea mesaj.. mai știi?

*De fapt procedeul cu sustragerea atenției e un joc copilăresc vechi, de genul: летят два фломастера, один синий,  другой на восток, как зовут отца Александра Ивановича?

Adică, ne vedem luni deja. Vine Mihai Vakulovski să vadă ce facem… sau și el vrea ceai cu biscuiți pe gratis?!!

Să vedem;)

OK.